Habacuc 2
Romanian: Cornilescu
1M'am dus la locul meu de strajă, şi stam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plîngerea mea.

2Domnul mi -a răspuns, şi a zis: ,,Scrie proorocia, şi sapă -o pe table, ca să se poată citi uşor!

3Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărîtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă -o, căci va veni şi se va împlini negreşit.

4Iată, i s'a îngîmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui.

5Ca şi cel beat şi semeţ, cel mîndru nu stă liniştit; ci îşi lărgeşte gura ca locuinţa morţilor, este nesăţios ca moartea aşa că pe toate neamurile vrea să le strîngă la el, şi toate popoarele le trage la el.

6Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de rîs şi de pomină? Se va zice: ,,Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Pînă cînd se va împovăra cu datorii?

7Nu se vor ridica deodată ceice te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, şi vei ajunge prada lor?

8Fiindcă ai jăfuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jăfui, din pricina vărsării sîngelui oamenilor, din pricina sîlniciilor făcute în ţară şi împotriva cetăţii tuturor locuitorilor ei.``

9Vai de cel ce strînge cîştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într'un loc înalt, şi să scape din mîna nenorocirii!

10Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare, şi împotriva ta însuţi ai păcătuit.

11Căci piatra din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde.

12Vai de cel ce zideşte o cetate cu sînge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!

13Iată, cînd Domnul oştirilor a hotărît lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, şi neamurile se trudesc degeaba.

14Căci pămîntul va fi plin de cunoştinţa salvei Domnului, ca fundul mării de apele cari -l acopăr.

15Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi -l ameţeşti, ca să -i vezi goliciunea!

16Te vei sătura de ruşine în loc de slavă; bea şi tu, şi desveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rîndul să iei paharul din dreapta Domnului, şi va veni ruşinea peste slava ta.

17Căci sîlniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta, şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sîngelui oamenilor, şi sîlniciile făcute în ţară, împotriva cetăţii şi împoriva tuturor locuitorilor ei.

18La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care -l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l -a făcut să-şi pună încrederea în el, pe cînd el făureşte numai nişte idoli muţi?

19Vai de celce zice lemnului: ,,Scoală-te``, şi unei pietre mute: ,,Trezeşte-te``! Poate ea să dea învăţătură? Iată că este împodobită cu aur şi argint, dar în ea nu este un duh care s'o însufleţească.

20Domnul însă este în Templul Lui cel sfînt. Tot pămîntul să tacă înaintea Lui!



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Habakkuk 1
Top of Page
Top of Page