Psalmi 63
Romanian: Cornilescu
1(Un psalm al lui David. Făcut cînd era în pustia lui Iuda.) Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tînjeşte trupul după Tine, într'un pămînt sec, uscat şi fără apă.

2Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfînt, ca să-Ţi văd puterea şi slava.

3Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decît viaţa, de aceea buzele mele cîntă laudele Tale.

4Te voi binecuvînta dar toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mînile.

5Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,

6cînd mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu, şi cînd mă gîndesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii.

7Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sînt plin de veselie la umbra aripilor Tale.

8Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijineşte.

9Dar cei ce caută să-mi ia viaţa, se vor duce în adîncimile pămîntului;

10vor fi daţi pradă săbiei, vor fi prada şacalilor.

11Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine jură pe El se va făli, căci va astupa gura mincinoşilor.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Psalm 62
Top of Page
Top of Page