1(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat pe Ghitit. Un psalm al fiilor lui Core.) Cît de plăcute sînt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!

2Sufletul meu suspină şi tînjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!

3Pînă şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rîndunica un cuib unde îşi pune puii... Ah! altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu!

4Ferice de ceice locuiesc în Casa Ta! Căci ei tot mai pot să Te laude. -

5Ferice de ceice-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea.

6Cînd străbat aceştia Valea Plîngerii, o prefac într'un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvîntări.

7Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion.

8Doamne, Dumnezeul oştirilor, ascultă rugăciunea mea! Ia aminte, Dumnezeul lui Iacov! -(Oprire).

9Tu, care eşti scutul nostru, vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa unsului Tău!

10Căci mai mult face o zi în curţile Tale de cît o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decît să locuiesc în corturile răutăţii!

11Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă, şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.

12Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!