Romanian: Cornilescu 1David şi -a zis în sine: ,,Voi peri într'o zi ucis de mîna lui Saul; nu este nimic mai bine pentru mine decît să fug în ţara Filistenilor, pentru ca Saul să înceteze să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; aşa voi scăpa de mîna lui.``
2Şi David s'a sculat, el şi cei şase sute de oameni cari erau împreună cu el, şi au trecut la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.
3David şi oamenii lui au rămas în Gat la Achiş; îşi aveau fiecare familia lui, şi David îşi avea cele două neveste: Ahinoam din Izreel şi Abigail din Carmel, nevasta lui Nabal.
4Saul, cînd a aflat că David fugise la Gat, a încetat să -l mai caute. 5David a zis lui Achiş: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea ta, rogu-te să mi se dea într'una din cetăţile ţării un loc unde să pot locui; căci pentruce să locuiască robul tău cu tine în cetatea împărătească?`` 6Şi chiar în ziua aceea, Achiş i -a dat Ţiclagul. De aceea Ţiclagul a fost al împăraţilor lui Iuda pînă în ziua de azi. 7Timpul cît a locuit David în ţara Filistenilor a fost de un an şi patru luni. 8David şi oamenii lui se suiau şi năvăleau asupra Gheşuriţilor, Ghirziţilor şi Amaleciţilor; căci neamurile acestea locuiau din vremuri vechi în ţinutul acela pînă la Şur şi pînă în ţara Egiptului. 9David pustia ţinutul acesta; nu lăsa cu viaţă nici bărbat nici femeie, le lua oile, boii, măgarii, cămilele, hainele, şi apoi se întorcea şi se ducea la Achiş. 10Achiş zicea: ,,Unde aţi năvălit azi?`` Şi David răspundea: ,,Spre miazăzi de Iuda, spre miazăzi de Ierahmeeliţi şi spre miazăzi de Cheniţi.`` 11David nu lăsa cu viaţă nici bărbat, nici femeie ca să vină la Gat; ,,căci``, se gîndea el, ei ,,ar putea să vorbească împotriva noastră şi să zică: ,,Aşa a făcut David.`` Şi acesta a fost felul lui de purtare în tot timpul cît a locuit în ţara Filistenilor. 12Achiş se încredea în David, şi zicea: ,,S'a făcut urît poporului său Israel, şi va rămînea în slujba mea pe vecie.`` |