2 Corinteni 10
Romanian: Cornilescu
1Eu, Pavel, vă rog, prin blîndeţa şi bunătatea lui Hristos, -eu, cel ,,smerit cînd sînt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, cînd sînt departe``, 2-vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci cînd voi fi de faţă, să alerg cu hotărîre la îndrăzneala aceea, pe care am de gînd s'o întrebuinţez împotriva unora, cari îşi închipuiesc că noi sîntem mînaţi de firea pămîntească. 3Măcar că trăim în firea pămîntească, totuş nu ne luptăm călăuziţi de firea pămîntească. 4Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. 5Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos. 6Îndată ce se va săvîrşi ascultarea aceasta din partea voastră, sîntem gata să pedepsim orice neascultare.

7La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că ,,este al lui Hristos``, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa sîntem şi noi. 8Şi chiar dacă m'aş lăuda ceva mai mult cu stăpînirea, pe care mi -a dat -o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărîmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine. 9Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele. 10,,De fapt``, zic ei, ,,epistolele lui sînt cu greutate şi pline de putere; dar cînd este de faţă el însuş, este moale, şi cuvîntul lui n'are nici o greutate.`` 11Cine judecă aşa, să fie încredinţat că, aşa cum sîntem în vorbă, în epistolele noastre, cînd nu sîntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, cînd vom fi de faţă!

12Negreşit, n'avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rîndul unora din aceia cari se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sînt fără pricepere. 13Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor, pe cari le -a însemnat Dumnezeu cîmpului nostru ca să ajungem pînă la voi. 14Nu ne întindem prea mult, ca şi cînd n'am fi ajuns pînă la voi, căci, în adevăr, pînă la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos. 15Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi cîmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră. 16Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile cari sînt dincolo de al vostru, fără să intrăm în cîmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute deagata. 17Ci, ,,oricine se laudă, să se laude în Domnul.`` 18Pentrucă nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

2 Corinthians 9
Top of Page
Top of Page