1 Timotei 6
Romanian: Cornilescu
1Toţi cei ce sînt supt jugul robiei, să socotească pe stăpînii lor vrednici de toată cinstea, ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie vorbite de rău. 2Iar cei ce au stăpîni credincioşi, să nu -i dispreţuiască, supt cuvînt că sînt ,,fraţi``, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor, sînt credincioşi şi prea iubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri, şi spune-le apăsat.

3Dacă învaţă cineva pe oameni învăţătură deosebită, şi nu se ţine de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos şi de învăţătura care duce la evlavie, 4este plin de mîndrie, şi nu ştie nimic: ba încă are boala cercetărilor fără rost şi a certurilor de cuvinte, din cari se naşte pizma, certurile, clevetirile, bănuielile rele, 5zădarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricaţi la minte, lipsiţi de adevăr şi cari cred că evlavia este un izvor de cîştig. Fereşte-te de astfel de oameni. 6Negreşit, evlavia însoţită de mulţămire este un mare cîştig. 7Căci noi n'am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. 8Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. 9Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, cari cufundă pe oameni în prăpăd, şi pierzare. 10Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credinţă, şi s'au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

11Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blîndeţa. 12Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa vecinică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor marturi. 13Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, 14să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină pînă la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, 15care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpînitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, 16singurul care are nemurirea, care locuieşte într'o lumină, de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L -a văzut, nici nu -L poate vedea, şi care are cinstea şi puterea vecinică! Amin.

17Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngîmfe, şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele. 18Îndeamnă -i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alţii, 19aşa ca să-şi strîngă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata viaţă.

20Timotee, păzeşte ce ţi s'a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, 21pe care au mărturisit -o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

1 Timothy 5
Top of Page
Top of Page