Romanian: Cornilescu 1Vai de Ariel (Leul lui Dumnezeu), de Ariel! Cetatea în care a tăbărît David! ,,Adăugaţi an la an, şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor. 2Apoi voi împresura pe Ariel; plînsete şi gemete vor fi în ea şi cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine. 3Căci te voi împresura de toate părţile, te voi înconjura cu cete de străjeri, şi voi ridica întărituri de şanţuri împotriva ta. 4Vei fi doborît la pămînt şi de acolo vei vorbi, şi din ţărînă ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pămînt ca al unei năluci, şi din ţărînă îţi vei şopti cuvintele. 5Dar mulţimea vrăjmaşilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, şi mulţimea asupritorilor va fi ca pleava care sboară, şi aceasta deodată, într'o clipă.`` 6Dela Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pămînt şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor. 7Şi, ca un vis, ca o vedenie de noapte, aşa va fi mulţimea neamurilor cari vor lupta împotriva lui Ariel, aşa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui şi cetăţuiei lui, strîngîndu -l de aproape. 8După cum cel flămînd visează că mănîncă, şi se trezeşte cu stomahul gol, şi, după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea nestîmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor cari vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului. 9,,Rămîneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi!`` ,,Ei sînt beţi; dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari. 10Ci pentrucă Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v'a închis ochii, proorocilor, şi v'a acoperit capetele, văzătorilor. 11De aceea toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească, şi -i zici; ,Ia citeşte!` El răspunde: ,Nu pot, căci este pecetluită!` 12Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi -i zici: ,Ia citeşte!` El răspunde: ,Nu ştiu să citesc.`` 13Domnul zice: ,,Cînd se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decît o învăţătură de datină omenească. 14De aceea voi lovi iarăş pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.`` 15Vai de ceice îşi ascund planurile dinaintea Domnului, cari îşi fac faptele în întunerec, şi zic: ,,Cine ne vede şi cine ne ştie?`` 16Stricaţi ce sînteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul, sau poate lucrarea să zică despre lucrător: ,,Nu m'a făcut el?`` Sau poate vasul să zică despre olar: ,,El nu se pricepe?`` 17Peste puţină vreme, Libanul se va preface în pomăt, şi pomătul va fi socotit ca o pădure! 18În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întunerec, vor vedea. 19Cei nenorociţi se vor bucura tot mai mult în Domnul, şi săracii se vor veseli de Sfîntul lui Israel. 20Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi ceice pîndeau nelegiuirea vor fi nimiciţi: 21ceice osîndeau pe alţii la judecată, întindeau curse cui îi înfruntau la poarta cetăţii, şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat. 22De aceea aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: ,,Acum Iacov nu va mai roşi de ruşine, şi nu i se va mai îngălbeni faţa acum. 23Căci cînd vor vedea ei, cînd vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mînilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfîntul lui Iacov, şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel. 24Cei rătăciţi cu duhul vor căpăta pricepere, şi ceice cîrteau vor lua învăţătură.`` |