Marcu 16
Romanian: Cornilescu
1După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov, şi Salome, au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. 2În ziua dintîi a săptămînii, s'au dus la mormînt dis de dimineaţă, pe cînd răsărea soarele. 3Femeile ziceau una către alta: ,,Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormîntului?`` 4Şi cînd şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese prăvălită. 5Au intrat în mormînt, au văzut pe un tinerel şezînd la dreapta, îmbrăcat într'un veşmînt alb, şi s'au spăimîntat. 6El le -a zis: ,,Nu vă spăimîntaţi! Căutaţi pe Isus din Nazaret, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici; iată locul unde îl puseseră. 7Dar duceţi-vă de spuneţi ucenicilor Lui, şi lui Petru, că merge înaintea voastră în Galilea: acolo Îl veţi vedea, cum v'a spus.`` 8Ele au ieşit afară din mormînt, şi au luat -o la fugă, pentrucă erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n'au spus nimănui nimic, căci se temeau.

9(Isus, dupăce a înviat, în dimineaţa zilei dintîi a săptămînii, S'a arătat mai întîi Mariei Magdalinei, din care scosese şapte draci. 10Ea s'a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, cari plîngeau şi se tînguiau. 11Cînd au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n'au crezut -o.

12După aceea, S'a arătat, într'alt chip, la doi dintre ei, pe drum, cînd se duceau la ţară. 13Aceştia s'au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.

14În sfîrşit, S'a arătat celor unsprezece, cînd şedeau la masă; şi i -a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce -L văzuseră înviat. 15Apoi le -a zis: ,,Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. 16Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit. 17Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; 18vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu -i va vătăma; îşi vor pune mînile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.``

19Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S'a înălţat la cer, şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. 20Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvîntul prin semnele, cari -l însoţeau. Amin.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Mark 15
Top of Page
Top of Page