Psalmi 116
Romanian: Cornilescu
1Iubesc pe Domnul, căci El aude glasul meu, cererile mele.

2Da, El Şi -a plecat urechea spre mine, de aceea -L voi chema toată viaţa mea.

3Mă înfăşuraseră legăturile morţii, şi m'apucaseră sudorile mormîntului; eram pradă necazului şi durerii.

4Dar am chemat Numele Domnului, şi am zis: ,,Doamne, mîntuieşte-mi sufletul.``

5Domnul este milostiv şi drept, şi Dumnezeul nostru este plin de îndurare.

6Domnul păzeşte pe cei fără răutate: eram nenorocit de tot, dar El m'a mîntuit.

7Întoarce-te, suflete, la odihna ta, căci Domnul ţi -a făcut bine.

8Da, Tu mi-ai izbăvit sufletul dela moarte, ochii din lacrămi, şi picioarele de cădere.

9Voi umbla înaintea Domnului, pe pămîntul celor vii.

10Aveam dreptate cînd ziceam: ,,Sînt foarte nenorocit!``

11În neliniştea mea, ziceam: ,,Orice om este înşelător.``

12Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?

13Voi înălţa paharul izbăvirilor, şi voi chema Numele Domnului;

14îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului, în faţa întregului Său popor.

15Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.

16Ascultă-mă, Doamne, căci sînt robul Tău: robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile.

17Îţi voi aduce o jertfă de mulţămire, şi voi chema Numele Domnului;

18îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor,

19în curţile Casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime! Lăudaţi pe Domnul!



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

Psalm 115
Top of Page
Top of Page