Romanian: Cornilescu 1,,În vremea aceea, zice Domnul, se vor scoate din mormintele lor oasele împăraţilor lui Iuda, oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor, oasele proorocilor, şi oasele locuitorilor Ierusalimului.
2Le vor întinde în faţa soarelui, în faţa lunii, şi în faţa întregei oştiri a cerurilor, pe cari i-au iubit ei, cărora le-au slujit, pe cari i-au urmat, pe cari i-au căutat şi înaintea cărora s'au închinat. Nu le vor mai strînge, nici nu le vor mai îngropa, şi se vor face gunoi pe pămînt.
3Toţi ceice vor rămînea din acest neam rău, vor dori mai degrabă moartea de cît viaţa, în toate locurile unde îi voi izgoni, zice Domnul oştirilor.`` 4,,Spune-le: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Cine cade şi nu se mai scoală?` ,Sau cine se abate fără se se întoarcă iarăş?`` 5,,Pentruce dar poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri, stăruiesc în înşelătorie, şi nu vor să se întoarcă la Dumnezeu? 6,Căci Eu sînt cu luare aminte, şi aud că ei nu vorbesc cum ar trebui; niciunul nu se căieşte de răutatea lui, şi nu zice: ,Ce am făcut?` Ci toţi îşi încep din nou alergarea, ca un cal care se aruncă la luptă. 7Chiar şi cocostîrcul îşi cunoaşte vremea pe ceruri; turtureaua, rîndunica şi cocorul îşi păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaşte Legea Domnului!` 8Cum puteţi voi să ziceţi: ,Sîntem înţelepţi, şi Legea Domnului este cu noi?` ,,Cu adevărat, degeaba s'a pus la lucru pana mincinoasă a cărturarilor. 9Înţelepţii sînt daţi de ruşine, sînt uimiţi, sînt prinşi; căci au nesocotit Cuvîntul Domnului, şi ce înţelepciune au ei? 10De aceea, pe nevestele lor le voi da altora, şi ogoarele lor altor stăpîni. Căci dela cel mai mic pînă la cel mai mare, toţi sînt lacomi de cîştig mîrşav, dela prooroc pînă la preot, toţi înşală! 11Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicînd: ,Pace! Pace!` Şi totuş pace nu este. 12Vor fi daţi de ruşine, căci săvîrşesc astfel de urîciuni; nu roşesc, şi nu ştiu de ruşine; de aceea, vor cădea împreună cu ceice cad, şi vor fi răsturnaţi, cînd îi voi pedepsi, zice Domnul.`` 13,,Vreau să isprăvesc cu ei, zice Domnul. Nu vor mai fi struguri în vie, nici smochine în smochin, şi frunzele se vor vesteji. Le voi da celor ce vor trece peste ele.`` - 14,,Pentruce şedem jos?`` ,,Strîngeţi-vă, şi haidem în cetăţile întărite, ca să pierim acolo! Căci Domnul, Dumnezeul nostru, ne sorteşte la moarte, ne dă să bem ape otrăvite, pentrucă am păcătuit împotriva Domnului. 15Aşteptam pacea, şi nu vine nimic mai bun; o vreme de vindecare, şi iată groaza!`` - 16,,Sforăitul cailor săi se aude dinspre Dan şi de vuietul nechezatului lor se cutremură toată ţara; vin, mănîncă ţara şi ce cuprinde ea, cetatea şi pe cei ce o locuiesc.`` 17,,Căci iată că trimet între voi nişte şerpi, nişte basilici, împotriva cărora nu este niciun descîntec, şi vă vor muşca, zice Domnul.`` 18,,Aş vrea să-mi alin durerea; dar mă doare inima în mine. 19Iată, strigătele fiicei poporului meu răsună dintr'o ţară depărtată.`` ,,Nu mai este Domnul în Sion?`` ,,Nu mai este în ea împăratul ei?`` -,,Pentru ce M'au mîniat ei cu chipurile lor cioplite, cu idoli străini?`` - 20,,Secerişul a trecut, vara s'a isprăvit, şi noi tot nu sîntem mîntuiţi!`` - 21,,Sînt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare, m'apucă groaza. 22Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este niciun doftor acolo? Pentruce nu se face dar vindecarea fiicei poporului meu?`` - |