1Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

2Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

3Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

4Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

5Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

6M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

7Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

8Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

9Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

10Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

11Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

12Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

13Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

14cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

15Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

16Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``