Romanian: Cornilescu 1Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii, şi a zis: 2,,Cine este celce Îmi întunecă planurile, prin cuvîntări fără pricepere? 3Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi. 4Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune, dacă ai pricepere. 5Cine i -a hotărît măsurile, ştii? Sau cine a întins frînghia de măsurat peste el? 6Pe ce sînt sprijinite temeliile lui? Sau cine i -a pus piatra din capul unghiului, 7atunci cînd stelele dimineţii izbucneau în cîntări de bucurie, şi cînd toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie? 8Cine a închis marea cu porţi, cînd s'a aruncat din pîntecele mamei ei? 9Cînd i-am făcut haina din nori, şi scutece din întunerec; 10cînd i-am pus hotar, şi cînd i-am pus zăvoare şi porţi; 11cînd am zis: ,Pînă aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mîndria valurilor tale?` 12De cînd eşti, ai poruncit tu dimineţei? Ai arătat zorilor locul lor, 13ca să apuce capetele pămîntului, şi să scuture pe cei răi de pe el? 14Ca pămîntul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete, şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată? 15Pentruca cei răi să fie lipsiţi de luminalor, şi braţul care se ridică să fie zdrobit? 16Ai pătruns tu pînă la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adîncului? 17Ţi s'au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii? 18Ai cuprins tu cu privirea întinderea pămîntului? Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri. 19Unde este drumul care duce la locaşul luminii? Şi întunerecul unde îşi are locuinţa? 20Poţi să le urmăreşti pînă la hotarul lor, şi să cunoşti cărările locuinţei lor? 21Ştii, căci atunci erai născut, şi numărul zilelor tale este mare! 22Ai ajuns tu pînă la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei, 23pe cari le păstrez pentru vremurile de strîmtoare, pentru zilele de război şi de bătălie? 24Pe ce cale se împarte lumina? Şi pe ce cale se împrăştie vîntul de răsărit pe pămînt? 25Cine a deschis un loc de scurgere ploii, şi a însemnat drumul fulgerului şi al tunetului, 26pentru ca să cadă ploaia pe un pămînt fără locuitori, pe un pustiu unde nu sînt oameni; 27pentru ca să adape locurile pustii şi uscate, şi ca să facă să încolţească şi să răsară iarba? 28Are ploaia tată? Cine dă naştere picăturilor de rouă? 29Din al cui sîn iese ghiaţa, şi cine naşte promoroaca cerului, 30ca apele să se îngroaşe ca o piatră, şi faţa adîncului să se întărească? 31Poţi să înozi tu legăturile Găinuşei, sau să deslegi frînghiile Orionului? 32Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului, şi tu cîrmuieşti Ursul mare cu puii lui? 33Cunoşti tu legile cerului? Sau tu îi orînduieşti stăpînirea pe pămînt? 34Îţi înalţi tu glasul pînă la nori, ca să chemi să te acopere rîuri de ape? 35Poţi tu să arunci fulgerile, ca să plece? Îţi zic ele: ,Iată-ne?` 36Cine a pus înţelepciunea în negura norilor, sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului? 37Cine poate să numere norii cu înţelepciune, şi să verse burdufurile cerurilor, 38pentruca să înceapă pulberea să facă noroi, şi bulgării de pămînt să se lipească împreună? 39Tu izgoneşti prada pentru leoaică, şi tu potoleşti foamea puilor de lei, 40cînd stau ghemuiţi în vizuina lor, cînd stau la pîndă în culcuşul lor? 41Cine pregăteşte corbului hrana, cînd puii lui strigă spre Dumnezeu, cînd umblă rătăciţi şi flămînzi? |