Romanian: Cornilescu 1Cînd a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pismuit pe soru-sa, şi a zis lui Iacov: ,,Dă-mi copii, ori mor!``
2Iacov s'a mîniat pe Rahela, şi a zis: ,,Sînt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te -a oprit să ai copii?``
3Ea a zis: ,,Iată roaba mea Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei, şi să am şi eu copii prin ea.``
4Şi i -a dat de nevastă pe roaba ei Bilha; şi Iacov s'a culcat cu ea.
5Bilha a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov un fiu.
6Rahela a zis: ,,Mi -a făcut Dumnezeu dreptate, şi mi -a auzit glasul, şi mi -a dăruit un fiu.`` De aceea i -a pus numele Dan (A judecat).
7Bilha, roaba Rahelii, a rămas iar însărcinată, şi a născut lui Iacov un al doilea fiu.
8Rahela a zis: ,,Am luptat cu Dumnezeu împotriva sorei mele, şi am biruit.`` Deaceea i -a pus numele Neftali (Luptele lui Dumnezeu). 9Cînd a văzut Lea că nu mai naşte, a luat pe roaba sa Zilpa, şi a dat -o lui Iacov de nevastă. 10Zilpa, roaba Leii, a născut lui Iacov un fiu. 11,,Cu noroc!`` a zis Lea. De aceea i -a pus numele Gad (Noroc). 12Zilpa, roaba Leii, a născut un al doilea fiu lui Iacov. 13,,Ce fericită sînt!`` a zis Lea; ,,căci femeile mă vor numi fericită.` De aceea i -a pus numele Aşer (Fericit). 14Ruben a ieşit odată afară, pe vremea seceratului grîului, şi a găsit mandragore pe cîmp. Le -a adus mamei sale Lea. Atunci Rahela a zis Leii: ,,Dă-mi, te rog, din mandragorele fiului tău.`` 15Ea i -a răspuns: ,,Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul, de vrei să iei şi mandragorele fiului meu?`` Şi Rahela a zis: ,,Ei bine! poate să se culce cu tine în noaptea aceasta, pentru mandragorele fiului tău.`` 16Seara, pe cînd se întorcea Iacov dela cîmp, Lea i -a ieşit înainte, şi a zis: ,,La mine ai să vii, căci te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu.`` Şi în noaptea aceea s'a culcat cu ea. 17Dumnezeu a ascultat pe Lea, care a rămas însărcinată, şi a născut lui Iacov al cincilea fiu. 18Lea a zis: ,,M'a răsplătit Dumnezeu, pentrucă am dat bărbatului meu pe roaba mea.`` De aceea i -a pus numele Isahar (Răsplătire). 19Lea a rămas iarăş însărcinată, şi a născut un al şaselea fiu lui Iacov. 20Lea a zis: ,,Frumos dar mi -a dat Dumnezeu! De data aceasta, bărbatul meu va locui cu mine, căci i-am născut şase fii.`` Deaceea i -a pus numele Zabulon (Locuinţă). 21În urmă, a născut o fată, căreia i -a pus numele Dina (Judecată). 22Dumnezeu Şi -a adus aminte de Rahela, a ascultat -o, şi a făcut -o să aibă copii. 23Ea a rămas însărcinată, şi a născut un fiu; şi a zis: ,,Mi -a luat Dumnezeu ocara!`` 24Şi i -a pus numele Iosif (Adaos), zicînd: ,,Domnul să-mi mai adauge un fiu!`` 25După ce a născut Rahela pe Iosif, Iacov a zis lui Laban: ,,Lasă-mă să plec, ca să mă duc acasă, în ţara mea. 26Dă-mi nevestele şi copiii, pentru cari ţi-am slujit, şi voi pleca; fiindcă ştii ce slujbă ţi-am făcut.`` 27Laban i -a zis: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea ta, mai zăboveşte; văd bine că Domnul m'a binecuvîntat din pricina ta; 28hotărăşte-mi simbria ta, şi ţi -o voi da.`` 29Iacov i -a răspuns: ,,Ştii cum ţi-am slujit, şi cum ţi-au propăşit vitele cu mine; 30căci puţinul pe care -l aveai înainte de venirea mea, a crescut mult, şi Domnul te -a binecuvîntat ori încotro am mers eu. Acum, cînd am să muncesc şi pentru casa mea?`` 31Laban a zis: ,,Ce să-ţi dau?`` Şi Iacov a răspuns: ,,Să nu-mi dai nimic. Dacă te învoieşti cu ce-ţi voi spune, îţi voi paşte turma şi mai departe, şi o voi păzi. 32Azi am să trec prin toată turma ta; am să pun deoparte din oi orice miel sein şi pestriţ şi orice miel negru, şi din capre tot ce este pestriţ şi sein. Aceasta să fie simbria mea. 33Iată cum se va dovedi cinstea mea: deacum încolo, cînd ai să vii să-mi vezi simbria, tot ce nu va fi sein şi pestriţ între capre şi negru între miei, şi se va găsi la mine, să fie socotit ca furat.`` 34Laban a zis: ,,Bine! fie aşa cum ai zis.`` 35În aceeaş zi, a pus deoparte ţapii bălţaţi şi pestriţi, toate caprele seine şi pestriţe, toate cele ce aveau alb pe ele, şi toţi mieii cari erau negri. Le -a dat în mînile fiilor săi. 36Apoi a pus o depărtare de trei zile de drum între el şi Iacov; şi Iacov păştea celelalte oi ale lui Laban. 37Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal şi de platan; a despoiat de pe ele făşii de coajă, şi a făcut să se vadă albeaţa care era pe nuiele. 38Apoi a pus nuielele, pe cari le despoiase de coajă în jgheaburi, în adăpători, subt ochii oilor cari veneau să bea, ca atunci cînd vor veni să bea, să zămislească. 39Oile zămisleau uitîndu-se la nuiele, şi făceu miei bălţaţi, seini şi pestriţi. 40Iacov despărţea mieii aceştia, şi abătea feţele oilor din turma lui Laban către cele seine şi bălţate. Şi -a făcut astfel turme deosebite, pe cari nu le -a împreunat cu turma lui Laban. 41Oridecîteori se înferbîntau oile cele mai tari, Iacov punea nuielele în jghiaburi, subt ochii oilor, ca ele să zămislească uitîndu-se la nuiele. 42Cînd oile erau slabe, nu punea nuielele; aşa că cele slabe erau pentru Laban, iar cele tari pentru Iacov. 43Omul acela s'a îmbogăţit astfel din ce în ce mai mult; a avut multe turme, robi şi roabe, cămile şi măgari. |