1(O rugăciune a unui nenorocit, cînd este doborît de întristare şi îşi varsă plîngerea înaintea Domnului.) Doamne, ascultă-mi rugăciunea, şi s'ajungă strigătul meu pînă la Tine!

2Nu-mi ascunde Faţa Ta în ziua necazului meu! Pleacă-Ţi urechea spre mine, cînd strig! Ascultă-mă degrab!

3Căci zilele mele pier ca fumul, şi oasele îmi ard ca un tăciune.

4Inima îmi este lovită, şi mi se usucă întocmai ca iarba; pînă şi pînea uit să mi -o mănînc.

5Aşa de mari îmi sînt gemetele, că mi se lipesc oasele de carne.

6Seamăn cu pelicanul din pustie, sînt ca o cucuvaie din dărîmături;

7nu mai pot dormi, şi sînt ca pasărea singuratică pe un acoperiş.

8În fiecare zi mă bătjocoresc vrăjmaşii mei, şi protivnicii mei jură pe mine în mînia lor.

9Mănînc ţărînă în loc de pîne, şi îmi amestec lacrămile cu băutura,

10din pricina mîniei şi urgiei Tale; căci Tu m'ai ridicat, şi m'ai aruncat departe.

11Zilele mele sînt ca o umbră gata să treacă, şi mă usuc ca iarba.

12Dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie, şi pomenirea Ta ţine din neam în neam.

13Tu Te vei scula, şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărîtă pentru el.

14Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului, şi le e milă de ţărîna lui.

15Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, şi toţi împăraţii pămîntului de slava Ta.

16Da, Domnul va zidi iarăş Sionul, şi Se va arăta în slava Sa.

17El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului, şi nu -i nesocoteşte rugăciunea.

18Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul, care se va naşte, să laude pe Domnul!

19Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pămînt,

20ca să audă gemetele prinşilor de război, si să izbăvească pe cei ce sînt pe moarte;

21pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim,

22cînd se vor strînge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului.

23El mi -a frînt puterea în drum, şi mi -a scurtat zilele,

24Eu zic: ,,Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele, Tu, ai cărui ani ţin vecinic!``

25Tu ai întemeiat în vechime pămîntul, şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale.

26Ele vor pieri, dar Tu vei rămînea; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veşmînt, şi se vor schimba.

27Dar Tu rămîi Acelaş, şi anii Tăi nu se vor sfîrşi.

28Fiii robilor Tăi îşi vor locui ţara, şi sămînţa lor va rămînea înaintea Ta.