2 Imparati 17
Romanian: Cornilescu
1În al doisprezecelea an al lui Ahaz, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Osea, fiul lui Ela. A domnit nouă ani. 2El a făcut ce este rău înaintea Domnului, totuş nu ca împăraţii lui Israel dinaintea lui. 3Salmanasar, împăratul Asiriei, s'a suit împotriva lui; şi Osea i s'a supus, şi i -a plătit un bir. 4Dar împăratul Asiriei a descoperit o uneltire la Osea, căci trimesese soli lui So, împăratul Egiptului, şi nu mai plătea pe fiecare an birul împăratului Asiriei. Împăratul Asiriei l -a închis şi l -a pus în lanţuri într'o temniţă.

5Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara, şi s'a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat -o timp de trei ani.

6În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria, şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l -a pus să locuiască la Halah şi la Habor, lîngă rîul Gozan, şi în cetăţile Mezilor.

7Lucrul acesta s'a întîmplat pentrucă copiii lui Israel au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lor, care -i scosese din ţara Egiptului, de supt mîna lui Faraon, împăratul Egiptului, şi pentrucă s'au închinat la alţi dumnezei. 8Au urmat obiceiurile neamurilor pe cari Domnul le izgonise dinaintea copiilor lui Israel, şi obiceiurile rînduite de împăraţii lui Israel. 9Copiii lui Israel au făcut pe ascuns împotriva Domnului, Dumnezeului lor, lucruri cari nu sînt bune. Şi-au zidit înălţimi în toate cetăţile lor, dela turnurile străjerilor pînă la cetăţile întărite. 10Şi-au ridicat stîlpi idoleşti şi Astartee pe orice deal şi subt orice copac verde. 11Şi acolo au ars tămîie pe toate înălţimile, ca şi neamurile pe cari le izgonise Domnul dinaintea lor, şi au făcut lucruri rele, prin cari au mîniat pe Domnul. 12Au slujit idolilor, despre cari Domnul le zisese: ,,Să nu faceţi lucrul acesta!`` 13Domnul a înştiinţat pe Israel şi Iuda prin toţi proorocii Lui, prin toţi văzătorii, şi le -a zis: ,,Întoarceţi-vă dela căile voastre cele rele, şi păziţi poruncile şi rînduielile Mele, urmînd în totul legea pe care am dat -o părinţilor voştri şi pe care v'am trimes -o prin robii Mei proorocii.`` 14Dar ei n'au ascultat, şi-au înţăpenit grumazul, ca şi părinţii lor, cari nu crezuseră în Domnul, Dumnezeul lor. 15N'au vrut să ştie de legile Lui, de legămîntul pe care -l făcuse cu părinţii lor, şi de înştiinţările pe cari li le dăduse. S'au luat după lucruri de nimic, şi ei înşişi n'au fost decît nimic, şi după neamurile în mijlocul cărora trăiau, măcar că Domnul le poruncise să nu se ia după ele. 16Au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeul lor, şi-au făcut viţei turnaţi, au făcut idoli de ai Astarteei, s'au închinat înaintea întregei oştiri a cerurilor, şi au slujit lui Baal. 17Au trecut prin foc pe fiii şi fiicele lor, s'au dedat la ghicire şi vrăjitorii, şi s'au vîndut ca să facă ce este rău înaintea Domnului, mîniindu -L. 18De aceea Domnul S'a mîniat foarte tare împotriva lui Israel, şi i -a îndepărtat dela Faţa Lui. -N'a rămas decît seminţia lui Iuda:

19şi chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rînduite de Israel. - 20Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i -a smerit, i -a dat în mînile jăfuitorilor, şi a sfîrşit prin a -i izgoni dinaintea Feţei Lui.

21Căci Israel se deslipise de casa lui David, şi făcuseră împărat pe Ieroboam, fiul lui Nebat, care -i abătuse dela Domnul, şi făcuse pe Israel să săvîrşească un mare păcat. 22Copiii lui Israel se dăduseră la toate păcatele pe cari le făcuse Ieroboam; nu s'au abătut dela ele, 23pînă ce Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin toţi slujitorii Săi prooroci. Şi Israel a fost dus în robie, departe de ţara lui, în Asiria, unde a rămas pînă în ziua de azi.

24Împăratul Asiriei a adus oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim, şi i -a aşezat în cetăţile Samariei în locul copiilor lui Israel. Au pus stăpînire pe Samaria, şi au locuit în cetăţile ei. 25Cînd au început să locuiască aici, nu se temeau de Domnul, şi Domnul a trimes împotriva lor nişte lei, cari -i omorau! 26Atunci au spus împăratului Asiriei: ,,Neamurile pe cari le-ai strămutat şi le-ai aşezat în cetăţile Samariei nu cunosc felul în care să slujească Dumnezeului ţării, şi El a trimes împotriva lor nişte lei cari le omoară, pentrucă nu cunosc felul în care trebuie să slujească Dumnezeului ţării.``

27Împăratul Asiriei a dat următoarea poruncă: ,,Trimeteţi pe unul din preoţii pe cari i-aţi luat de acolo în robie; să plece să se aşeze acolo, şi să le înveţe felul în care să slujească Dumnezeului ţării.`` 28Unul din preoţii cari fuseseră luaţi robi din Samaria, a venit de s'a aşezat la Betel, şi le -a învăţat cum să se teamă de Domnul.

29Dar neamurile şi-au făcut fiecare dumnezeii săi în cetăţile pe cari le locuiau, şi i-au aşezat în templele idoleşti din înălţimile zidite de Samariteni. 30Oamenii din Babilon au făcut pe Sucot-Benot, oamenii din Cut au făcut pe Nergal, cei din Hamat au făcut pe Aşima, 31cei din Ava au făcut pe Nibhaz şi Tartac; cei din Sefarvaim îşi ardeau copiii în foc în cinstea lui Adramelec şi Anamelec, dumnezeii din Sefarvaim. 32Totodată se închinau şi Domnului, şi şi-au făcut preoţi ai înălţimilor, luaţi din tot poporul: preoţii aceştia aduceau pentru ei jertfe în templele din înălţimi. 33Astfel se închinau Domnului, dar slujeau în acelaş timp şi dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutaţi.

34Pînă în ziua de astăzi îşi urmează ei obiceiurile dela început: nu se închină Domnului, şi nu se ţin nici de legile şi rînduielile lor, nici de legile şi poruncile date de Domnul copiilor lui Iacov, căruia i -a pus numele Israel. 35Domnul făcuse legămînt cu ei, şi le dăduse porunca aceasta: ,,Să nu vă temeţi de alţi dumnezei; să nu vă închinaţi înaintea lor, să nu le slujiţi, şi să nu le aduceţi jertfe. 36Ci să vă temeţi de Domnul, care v'a scos din ţara Egiptului cu o mare putere şi cu braţul întins; înaintea Lui să vă închinaţi, şi Lui să -I aduceţi jertfe. 37Să păziţi şi să împliniţi totdeauna învăţăturile, rînduielile, legea şi poruncile, pe cari vi le -a scris El, şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei. 38Să nu uitaţi legămîntul pe care l-am făcut cu voi, şi să nu vă temeţi de alţi dumnezei. 39Ci să vă temeţi de Domnul, Dumnezeul vostru; şi El vă va izbăvi din mîna tuturor vrăjmaşilor voştri.`` 40Ei n'au ascultat, şi au urmat obiceiurile lor dela început. 41Neamurile acestea se temeau de Domnul şi slujeau şi chipurilor lor cioplite; şi copiii lor şi copiii copiilor lor fac pînă în ziua de azi ce au făcut părinţii lor.



Romanian: Cornilescu

Bible Hub

2 Kings 16
Top of Page
Top of Page